delivery header Transport gratuit pentru comenzi de peste 300 RON

Cărticica de biniște

50.00 RON
-10%
45.00 RON



Grăbește-te! A rămas numai 1 produs în stoc.

Biniște e un cuvânt căutat, inventat și preferat. A fost votat de mii de români ca traducerea oficială pentru termenul danez hygge. Această carte își dorește să fie o sursă de inspirație pentru cei care vor să își transforme locuința într-o oază la care să se întoarcă întotdeauna de drag.

Cei care semnează capitolele inspiraționale sunt specialiști din domenii care contribuie la fericirea de acasă: Iv cel Naiv, Sînziana Pop, Gáspár György, Dan Byron, Ana Constantinescu, Diana Mihăilă și Cristina Andrei.

„Un univers într‑un cuvânt. Sau un cuvânt cât un univers. Biniște. Mă aflu în fața lui ca o pisică în fața unui ghem și abia aștept să mă joc cu el, să îl întorc pe toate părțile, să îl las să mă surprindă și să se rostogolească prin toate camerele sufletului meu. Așadar, în cele ce urmează, vă propun să fim cu toții pisici care merg pe urmele acestui ghem infinit, necăutând nimic, în buna tradiție pisicească, dar reușind să găsim tot felul de lucruri interesante, surprinzătoare.“Iv cel Naiv

Iv cel Naiv – scriitor, coautor și editor pentru Cărticică – deschide universul biniște și experimentează faţetele cuvântului prin exerciţii de diversitate stilistică. 

Sînziana Pop – designer de interior și fondatoarea Visuell – propune trucuri de amenajare a unei oaze de biniște acasă și documentează două proiecte de transformare inspirate din Cărticică. 

Gáspár György – psiholog clinician și psihoterapeut relaţional – oferă o perspectivă psihologică asupra stării de bine, de liniște și, într‑un cuvânt, de biniște cu sine și cu ceilalţi. 

Ana Constantinescu – designer biofilic la Cresc Studio – aduce natura acasă prin crearea unui ambient din plante și grădini de interior. 

Dan Byron – lider și vocalist al trupei Byron – ghidează ascultătorii în lumea BPM‑urilor și a ingredientelor unui playlist bun de pus pe repeat

Diana Mihăilă – primul Master Professional Organizer din România – propune principii și metode de organizare pentru armonie în locuinţă. 

Cristina Andrei – pasionată de gastronomie – prepară reţete care amintesc de copilărie, de familie și de bucuria de a mânca, în tihnă, acasă.

Autor: Iv cel Naiv
Editura: Nemira
Nr. pagini:176
Tip copertă: Hardcover




Biniște e un cuvânt căutat, inventat și preferat. A fost votat de mii de români ca traducerea oficială pentru termenul danez hygge. Această carte își dorește să fie o sursă de inspirație pentru cei care vor să își transforme locuința într-o oază la care să se întoarcă întotdeauna de drag. Cei care semnează capitolele inspiraționale sunt specialiști din domenii care contribuie la fericirea de acasă: Iv cel Naiv, Sînziana Pop, Gáspár György, Dan Byron, Ana Constantinescu, Diana Mihăilă și Cristina Andrei. „Un univers într‑un cuvânt. Sau un cuvânt cât un univers. Biniște. Mă aflu în fața lui ca o pisică în fața unui ghem și abia aștept să mă joc cu el, să îl întorc pe toate părțile, să îl las să mă surprindă și să se rostogolească prin toate camerele sufletului meu. Așadar, în cele ce urmează, vă propun să fim cu toții pisici care merg pe urmele acestui ghem infinit, necăutând nimic, în buna tradiție pisicească, dar reușind să găsim tot felul de lucruri interesante, surprinzătoare.“Iv cel NaivIv cel Naiv – scriitor, coautor și editor pentru Cărticică – deschide universul biniște și experimentează faţetele cuvântului prin exerciţii de diversitate stilistică.  Sînziana Pop – designer de interior și fondatoarea Visuell – propune trucuri de amenajare a unei oaze de biniște acasă și documentează două proiecte de transformare inspirate din Cărticică.  Gáspár György – psiholog clinician și psihoterapeut relaţional – oferă o perspectivă psihologică asupra stării de bine, de liniște și, într‑un cuvânt, de biniște cu sine și cu ceilalţi.  Ana Constantinescu – designer biofilic la Cresc Studio – aduce natura acasă prin crearea unui ambient din plante și grădini de interior.  Dan Byron – lider și vocalist al trupei Byron – ghidează ascultătorii în lumea BPM‑urilor și a ingredientelor unui playlist bun de pus pe repeat.  Diana Mihăilă – primul Master Professional Organizer din România – propune principii și metode de organizare pentru armonie în locuinţă.  Cristina Andrei – pasionată de gastronomie – prepară reţete care amintesc de copilărie, de familie și de bucuria de a mânca, în tihnă, acasă. Autor: Iv cel NaivEditura: NemiraNr. pagini:176Tip copertă: Hardcover

Coşul meu
Transport gratuit pentru comenzi de peste 300 RON
Empty cart icon
Coşul tău este gol
Subtotal: RON
Transportul şi discountul vor fi calculate pe pagina de comandă
Comandă
Alege limba
Politica de confidenţialitate Termeni şi condiţii Politica de returnare